- CLUB FONDAT ÎN ANUL 1932 -


SEZON 2018-2019

ajf Placeholder image Curtici Felnac Glogovaţ Pecica Păuliş Sântana Zabrani Simand UTA II

Final de an cu scorul etapei

Victoria Zăbrani-Crișul Chișineu Criș 10-2 (4-1)

CSVZ Decembrie 04. 2010 21:15


Pe un frig năprasnic, cu un teren îmbibat de apă s-a disputat ultima etapă din acest an în Liga IV, echipa s-a comportat peste aşteptări zdrobindu-şi adversarul prin scorul de proporţii înregistrat la finalul jocului. Practic a fost o partidă cu 12 goluri şi un penalty ratat tot de noi ce am mai putea să spunem la un asemenea rezultat...

Doar că băieţi s-au întrecut pe ei şi au dorit victoria trecând peste trenul îmbibat de apă, peste vitregiile naturi şi peste programările unor etape din returul anului viitor de ce atâta grabă, de ce vrem să scurtăm campionatul de parcă noi am avea de jucat la vreun campionat mondial sau la vreo competiţie europeană punându-ne să jucăm în luna decembrie pe terenuri impracticabile, dar asta este o altă problemă la care conducătorii AJF-ului ar trebui să reflecteze.


Szabo a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a limita scorul...

Fără să diminuăm din meritul echipei noastre putem spune că adversarul a fost mai degrabă unul modest pe lângă ce ne aşteptam noi, sigurul pe care am putut să remarcăm a fost veteranul Szabo care nu a putut să se opună "tăvălugului" echipei noastre, în rest nu prea am avut ce vedea la oaspeţi. Deci final de an cu scorul etapei, e bine băieţi ţineţi-o tot aşa...

Cu s-a înscris:
- Min. 2 acţiune Popa S. pe partea stângă centrează şi Edu O. înscrie din 6m. 1-0;
- Min. 28 lovitură liberă de la 18 m. execuţie peste zid de mare fineţe a lui Breşcan 1-1;
- Min. 30 acţiune personală Ungur urmată de finalizare 2-1;
- Min. 33 marchează Ungur după o învălmăşeală în careul oaspeţilor 3-1;
- Min. 37 după o acţiune personală Dragoş marchează în urma unei execuţii superbe sub bară 4-1;
- Min. 45 Iancu Ratează un penalty acordat după un henţ în careul oaspeţilor;
- Min. 47 Dragoş marchează la un corner executat de Iancu 5-1;
- Min. 58 marchează Ungur la o acţiune personală cu un lob peste portarul Szabo 6-1;
- Min. 61 Ungur marchează cu un şut pe jos de la 16m. 7-1;
- Min. 67 Edu marchează după o acţiune a lui Ungur 8-1;
- Min. 73 marchează Iancu cu un şut de la 20m. 9-1;
- Min. 75 şut puternic a lui Rafila de la 30m. 9-2;
- Min. 89 Popa marchează după ce scapă singur cu Szabo 10-2.





Placeholder image



PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ZĂBRANI SUSȚINE CLUBUL SPORTIV VICTORIA

Primăria și Consiliul Local Zăbrani