Este unicul site oficial al C.S. Victoria Zăbrani. Toate drepturile sunt rezervate. Reproducerea în scopuri comerciale, adaptarea, distribuţia sau transmiterea uneia sau mai multor părţi din acest site sau a informaţiilor cuprinse în site, în orice scop şi sub orice formă, este interzisă fără acordul scris prealabil al C.S. Victoria Zăbrani. Meteo - Vremea în Arad Club afiliat la:
Vremea în Arad azi Prognoza meteo pe următoarele 3 zile în Arad
Seriozitate + muncă = VICTORIE! Meciul dintre Sânleani şi Victoria Zăbrani a început într-un decor hibernal, echipamentele  jocătorilor fiind singurele care au reuşit să se deosebească în imensul cadru alb.  Meciul a debutat cu ratările lui Geanîm urmate de lovitura liberă a celor de la Sînleani, executată de  căpitanul Raul Petcuţiu. După minute bune în care jocul s-a desfăşurat mai mult la mijlocul terenului, Geanîm  primeşte mingea şi marchează dar arbitrul anulează golul pe bază de ofsaid.   Sînleaniul a pornit pe contraatac iar Mîţ a fost obligat să îi oprească, faultându-l pe Radu Cosmin de la  gazde, arbitrul acordâ penalty  fără ezitare. Petcuţiu execută şi marchează golul de 1-0 în minutul 27.   Jucătorii Victoriei ratează rând pe rând iar în minutul 34  Talpaş loveşte mingea decisiv cu capul marcând golul  egalizator după o lovitură liberă executată de veteranul  Moţ 1-1! După ratările în lanţ ale lui Tapaş, Ungur porneşte un atac  creând panică în careul advers, totul sfârşindu-se cu o uşoară  accidentare a a portarului. Minute bune Victoria a prestat un  joc încâlcit, intrând la vestiare cu scorul de 1-1.  Dupa pauză Victoria începe în forţă cu şutul lui Pleşescu, care  a trecut la câţiva centimetri pe lângă poartă. Presingul puternic al Victoriei i-a făcut pe fundaşii Sînleaniului să respingă  mingea în corner. Ungur execută perfect lovitura de colţ, marcând golul de  1-2 în minutul 53, după o uşoară deviere a portarului 1-2!   În minutul 60, văzându-se conduşi, echipa Sînleaniului  porneşte pe contraatac, portarul Dulhaz iese eronat iar căpitanul gazdelor şutează peste poartă.   În minutul 65, în urma unui contraatac, Talpaş ajunge singur cu portarul şi marchează din nou majorând  scorul la 1-3.   În minutul 76, după un fault al portarului Nichici la Talpaş, arbitrul dictează lovitură de la 11 metri. Edu  execută de la punctul cu var ridicând scorul la 1- 4.   Ocaziile Victoriei s-au ţinut lanţ, meciul încheindu-se cu scorul de 1-4.                                                                                                                 Patricia Paşca  FC.SÎNLEANI: Nichici - Lazea, Ifrim, Bistrian, Rechiţan (Bura ‘61), Kis, Negrea, Filimon, Ienăşescu (Beraczko’61/Ivănescu’71), Radu, Petcuţiu. Antrenor: Jivan Mihai. Rezerve: Aniculesei, Beraczko, Ivănescu, Bura. Au marcat: Petcuţiu (min.27) Cartonaşe galbene:  Radu’39; Negrea ‘43. VICTORIA: Dulhaz - Roşca, Mîţ, Edu O, Pleşescu - Ungur (Stancu ‘80), Moţ, Lionti, Geanîm (Stoiu ‘86) - Bolohan, Talpaş (Păcurariu ‘90). Antrenor: Riviş Claudiu Rezerve: Deffert, Stancu, Stoiu, Păcurariu. Au marcat: Talpaş (min. 34; 65.), Ungur (min.53.), Edu O(min.76) Cartonaşe galbene:  Mîţ ’27; Ungur ‘37. Arbitru:         Herţeg Dorinel Asistent 1:    Negrilă Cristian Asistent 2:    Vesa Sebastian Observatori: Şandor Ioan, Toderici Mircea.                                                                                                                  www.victoria-zabrani.ro LIGA IV - EDIŢIA 2011 - 2012 : Etapa - 18
Ungur a fost unul din cei mai buni oameni de pe teren, păcat a luat un galben (4 galbene) şi sâmbătă va sta... CARTONAŞE Bolohan Alexandru 4 Moţ Adrian 4 Talpaş Cosmin 4 Edu Ovidiu 4 Dragoş Bogdan 4 Ungur Marius 4 Heteş Florin 3 Iancu Teodor 3 Roşca Radu 3 Mîţ Florin 3 Covaci iosif 2 Vancea Sergiu 2 Pleşescu Cătălin 2 Dulhaz Ionel 2 Deffert Dan 1 Munteanu Adrian 1 Lionti Ioan 1 Schmidt Dacian 1 Stoiu Denis 1 Mîţ Florin 2 Iancu Teodor 2 Talpaş Cosmin 1 Edu Ovidiu 1 Deffert Dan 1 Roşca Radu 1 Galbene Roşii procent: 2,7 cartonaşe / meci procent: 0,5 cartonaş / meci Bolohan Alexandru (4 galbene) suspendat pt. meciul cu Viitorul Satu Nou Moţ Adrian (4 galbene) suspendat pentru meciul cu Crişul Chişineu Criş. Talpaş Cosmin (4 galbene) suspendat pentru meciul cu Crişul Chişineu Criş. Mîţ Florin (1 roşu) suspendat pentru meciul cu Crişul Chişineu Criş. Iancu Teodor(1 roşu) suspendat  1 an din activitatea sportivă Edu Ovidiu (4 galbene) suspendat pentru meciul cu Semlecana Semlac. Dragoş Bogdan (4 galbene) suspendat pentru meciul cu Semlecana Semlac. Ungur Marius(4 galbene) suspendat pentru meciul cu Frontiera Curtici. Comentează  * Comentariile care contin limbaj vulgar nu vor fi publicate Comentarii:  (2) Curiosul 27.11.2011 01:02 S-a avem rabdare pana sambata cu Frontiera ..... M  -  Meciuri                     V  -  Victorii E  -  Egaluri Gl.-  Golaveraj P  -  Puncte                      Locul 1 este campioana judeţeană care va participa la meciurile de baraj pentru promovarea în LIGA III-a Locurile 15-18, sunt locuri retrogradabile echipele care se vor afla pe aceste locuri vor retrograda în LIGA V-a. Şoimii Pîncota 18 15 3 0 58 - 6 48 Crişul Chişineu Criş 18 13 4 1 46 - 13 43 Semlecana Semlac 18 11 3 4 45 - 25 36 Progresul Pecica 18 10 6 2 43 - 23 36 Unirea Sîntana 18 10 2 6 41 - 36 32 Voinţa Mailat 18 9 4 5 32 - 26 31 CS.Ineu 18 9 3 6 45 - 30 30 Aqua Vest Arad 18 8 3 7 30 - 27 27 Victoria Zăbrani 18 8 1 9 27 - 28 25 FC.UTA II Arad 18 6 6 6 26 - 21 24 Păulişana Păuliş 18 6 4 8 30 - 29 22 Şoimii Tauţ 18 6 4 8 37 - 39 22 Frontiera Curtici 18 6 3 9 31 - 35 21 Banatul Sînicolau Mic 18 4 4 10 25 - 43 16 Viitoeul Satu Nou 18 5 1 12 20 - 42 16 Şiriana Şiria 18 3 2 13 29 - 68 11 Unirea Şeitin 18 2 3 13 17 - 38 9 FC.Sînleani 18 3 0 15 24 - 77 9 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 26.11.11 14:00 26.11.11 14:00 26.11.11 14:00 26.11.11 14:00 26.11.11 14:00 26.11.11 14:00 26.11.11 14:00 26.11.11 14:00 27.11.11 14:00 Şoimii  Tauţ 1 : 5 Progresul Pecica Frontiera Curtici 2 : 3 Şoimii Pîncota FC. Sînleani 1 : 4 Victoria Zăbrani Păulişana Păuliş 0 : 0 Banatul Sînicolau Mic Crişul Chişineu Criş - : - Unirea Şeitin* Unirea Sîntana 5 : 0 Şiriana Şiria Viitorul Satu Nou 2 : 1 CS. Ineu Aqua Vest Arad 0 : 0 FC.UTA II Arad Semlecana Semlac 3 : 1 Voinţa Mailat * Unirea Şeitin nu s-a prezentat la joc.
Dragos B 29.11.2011 13:50 Bravo baieti!!!Multa bafta si tineti-o tot asa!! COMISIA DE COMPETIŢII                 C  O  M  U  N  I  C  A  T                                         30 noiembrie 2011 Jocul CS CRIŞUL CHIŞINEU CRIŞ – AS UNIREA ŞEITIN, etapa a-18-a din campionatul LIGA 4 se omologhează cu 3-0 în favoarea CS CRIŞUL CHIŞINEU CRIŞ.