Este unicul site oficial al C.S. Victoria Zăbrani. Toate drepturile sunt rezervate. Reproducerea în scopuri comerciale, adaptarea, distribuţia sau transmiterea uneia sau mai multor părţi din acest site sau a informaţiilor cuprinse în site, în orice scop şi sub orice formă, este interzisă fără acordul scris prealabil al C.S. Victoria Zăbrani.
Noi am ratat, ei au marcat! După jocul prestat cu echipa din Satu Nou, atât conducerea cât şi jucătorii Victoriei Zăbrani sperau ca în meciul de azi să obţină minim un punct. Chiar înainte ca centralul sa fluiere startul partidei, Gigi Cameniţă şi-a atenţionat încă o dată elevii, amintindu-le că marele pericol al echipei din Sântana sunt fraţii Popa. Încă din primele minute, ai noştrii au pornit în atac prin Talpas şi Luculescu, cel din urmă trimiţând un şut puternic pe poartă dar portarul trimite mingea în corner. Întreaga fază se sfârşeşte cu şutul lui Dragoş iar mingea trece puţin pe lângă poartă. Minute bune jocul s-a mutat de la o poartă la alta cu ocazii care i-au avut în prim plan pe fraţii Popa respectiv Hodan, Talpaş şi Ungur.  În minutul 31, Popa Claudiu execută o lovitură liberă din faţa careului de 16 metri şi mingea trece pur şi simplu printre jucătorii din apărarea Zăbraniului, oprindu-se în cele din urmă în plasa porţii. 1-0! Două minute mai târziu Iancu bate o lovitură liberă dar portarul respinge mingea în corner. În minutul 37 Moţ faultează dur un adversar, care nu era în posesia mingii, iar arbitrul îi arată al doilea cartonaş galben eliminându-l chiar din prima repriză a meciului.  În minutul 39, după o acţiune periculoasă de atac a lui Popa Cosmin, Schmidt intervine decisiv ca ultim apărător şi salvează Victoria Zăbrani de al doilea gol. În minutul 42 jucătorii Victoriei irosesc cea mai mare ocazie de gol prin Hodan care şutează cu forţă de la 40 de metri dar şi de această dată portarul reuşeşte să scoată mingea din colţul porţii şi o trimite în corner. Trei minute mai târziu echipa din Zăbrani reuşeşte să finalizeze o acţiune după ce Ungur îi pasează lui Talpaş iar acesta trimite mingea în poartă, reuşind să egaleze. 1-1! A doua repriză începe cu o ratare uriaşă a lui Talpaş. După ce Ungur porneşte o cursă de la mijlocul terenului şi centrează, mingea cade pe transversală apoi în faţa porţii şi Talpaş scapă mingea printre picioare, nereuşind să împingă mingea în poartă. Acelaşi Talpaş după reluarea jocului, scapă singur pe flancul stâng şi după ce ajunge în apropierea porţii şutează în plasa laterală. În minutul 56 Schmidt intervine decisiv pentru a doua oară şi salvează echipa din nou la fel cum obişnuia să facă absentul Edu. În următoarele două minute cei din Sântana au marcat două goluri. Unul prin Vuin din lovitură liberă iar celălalt prin Popa Claudiu după ce l-a driblat pe Krajcar. Chiar dacă în prima repriză zăbrănenii mai sperau măcar la un egal şi aveau posesie, în a doua repriză erau dominaţi mai tot timpul, de multe ori reuşind cu greu să respingă mingea din propriul careu. În minutul 66 Vuin reuşeşte să înscrie din nou ridicând scorul la 4-1. În următoarele minute Cameniţă este nevoit să facă prima schimbare din cauza unei uşoare accidentări suferite de Dragoş, în locul lui fiind introdus în teren Gîdea. În scurt timp jocul s-a mutat doar la poarta Victoriei Zăbrani, fiind pur şi simplu sufocaţi de adversari. Chiar dacă Gigi Cameniţă a mai făcut două schimbări, au ieşit Iancu şi Hodan şi au intrat Rancu şi Mizulescu, jocul a fost controlat în permanenţă de Unirea Sântana. În minutul 83 Pop Claudiu închide tabela înscriind al cincilea şi ultimul gol al partidei. Meciul dintre Unirea Sântana şi Victoria Zăbrani s-a încheiat cu scorul de 5-1. Din cauza cumulu-i de cartonaşe, Mîţ va lipsi din meciul cu Chişineu Criş iar Moţ va lipsi din meciul de miercuri din cupă cu UTA ll.   UNIREA: Ciornei Adria - Paven Adrian (Drăgănescu Andrei’83), Sîrdea Marcel, Boicu Adrian, Lanţoş Valentin,  Bulboacă Alin, Vuin Iulian (Josan Alin’73),  Bolba Dorel, Popa Claudiu,  Giurgiu Robert (Calancea David’69), Popa Cosmin. Antrenor: Donca Dinu Rezerve: Csurka Edward, Vandor Sorin, Ciobu Cristian. Au marcat: Popa Claudiu (min.31;83); Vuin (min.57; 65); Popa Cosmin (min.59)    Cartonaşe galbene: Sîrdea Marcel’6     VICTORIA: Krajkar Alexandru-Lionti Ioan, Mîţ Florin, Moţ Adrian, Luculescu Claudiu, Iancu Teodor (Rancu Raul’82), Dragoş Bogdan (Gîdea Nicolae’69), Schmidt Dacian, Ungur Marius, Hodan Gheorghe (Mizulescu Moise’85), talpaş Cosmin (Stancu Preda’85) Antrenor: Cameniţă Gheorghe Rezerve: Deffert Dan. Au marcat: Talpaş (min. 45.)    Cartonaşe galbene:  Moţ Adrian ’18;’37; Mîţ Florin ‘35.   Cartonaş roşu: Moţ Adrian ‘37 La juniori: Unirea Sîntana - Victoria Zăbrani 8 : 1   Arbitru:         Barta Paul Sebastian - a arbitrat bine Asistent 1:    Mihoc Alina Asistent 2:    Jivan Mihai Adrian Observatori: Bondar Mircea, Rad Vasile                                                                                                                  www.victoria-zabrani.ro
de Patricia Paşca                                                                                                       sâmbătă 19 mai 2012;  16:22             
Comentarii:  (0)
LIGA IV - EDIŢIA 2011 - 2012 : Etapa - 31