Este unicul site oficial al C.S. Victoria Zăbrani. Toate drepturile sunt rezervate. Reproducerea în scopuri comerciale, adaptarea, distribuţia sau transmiterea uneia sau mai multor părţi din acest site sau a informaţiilor cuprinse în site, în orice scop şi sub orice formă, este interzisă fără acordul scris prealabil al C.S. Victoria Zăbrani. Meteo - Vremea în Arad Club afiliat la:
Vremea în Arad azi Prognoza meteo pe următoarele 3 zile în Arad
O victorie chinuită dar meritată De Patricia Paşca                                                                            duminică, 4 decembrie 2011    13:10 Meciul dintre Victoria Zăbrani şi Curtici a început cu ratările lui Geanîm şi Lionti, în  primele zece minute jucătorii reuşind să lege pasele din prima.   În următoarele minute jocul echipei a devenit moale, multe mingi erau pierdute iar jocul lui  Talpaş părea cu totul diferit faţă de meciul cu Sînleani, ratând întruna.   În minutul 23, Prică, jucătorul Curticiului, a scăpat singur cu portarul Dulhaz trimiţând mingea  milimetric pe lângă poartă.  Acţiunea celor de la Curtici i-a trezit pe cei de  la Victoria făcându-i să pornească un atac  dar toată faza se sfârşeşte când arbitrul  fluieră ofsaid la Lionti.   În jocul Victoriei s-a observat o neobişnuită  oboseală, evoluţia băieţilor devenind aproape  ştearsă. Jucătorii nu erau în stare să  marcheze adversarii, cei de la Curtici  profitând de găurile din apărarea Victoriei.   În minutul 26 Roşca porneşte o acţiune  ajutat de Stancu pe flancul drept. Talpaş  primeşte mingea dar şutează pe lângă  poartă. Entuziasmul Victoriei creşte la fiecare pasă făcând un presing continuu. Talpaş o ţine lanţ cu ratările  transformându-se din înger în demon.   În minutul 44 cei de la Curtici primesc o lovitură liberă pe care o execută Măgulean, Dulhaz reuşind să  prindă mingea cu mici emoţii. În următorul minut, Don, jucătorul Curticiului, loveşte mingea în urma unui corner trimiţând-o în  bară apoi pe linia porţi, Victoria reuşind să scape cu faţa curată în cele din urmă. La pauză Victoria intră la vestiare cu scorul de 0-0. După ce au ieşit de la vestiare, jocul Zăbraniului a  revenit la aceeaşi monotonie din prima repriză,Geanîm şi Talpaş ducându-l la exasperare pe Riviş cu  ratările lor.   După o învălmăşeală prelungită in careul  Curticiului,arbitrul fluieră penalty pentru Victoria.  Edu merge lângă punctul cu var şi execută lovitura  de pedeapsă dar mingea trece peste poartă spre  dezamăgirea jucătorilor. Jocul celor de la Curtici pare să se îmbunătăţească,  reuşind să facă presing. Minute bune jocul a fost  periculos, arbitrul dând cartonaşe galbene de o parte şi  de alta, în cele din urmă dictând lovituri libere pe bandă  rulantă pentru Curtici.   În minutul 80 Talpaş ratează din apropierea careului de 16 metri, reuşind însă să se revanşeze în  minutul 85 când marchează golul de 1-0 cu o execuţie de zile mari. Meciul dintre Victoria Zăbrani şi Curtici s-a încheiat 1-0, zăbrănenii reuşind să câştige meciul  după multă muncă depusă.  VICTORIA: Dulhaz - Roşca, Mîţ, Edu O, Pleşescu - Stanciu (Stoiu ‘36), Lionti, Moţ, Geanîm - Bolohan, Talpaş. Antrenor: Riviş Claudiu Rezerve: Deffert, Stoiu, Rancu. Au marcat: Talpaş (min.85) Cartonaşe galbene: Edu O ‘19; Moţ Adrian ‘72; 90; Talpaş Cosmin ‘85.  Caronaşe roşii:  Moţ Adrian ‘90 FRONTIERA Muncha - Mihalache F, Don, Pistrui, Abrudan, Măguleanu S, Hanc, Avrămuţiu, Prică (Mihalache C ‘64), Măgulean P, Vaştag. Antrenor: Sîrbuţ Mihai. Rezerve: Leva Alin, Mihalache Cristian. Cartonaşe galbene:  Avrămuţiu ‘60; Don ‘62; Mihalache C ‘77. Arbitru:         Bogdan Loredan Asistent 1:    Bolcaş Alin Asistent 2:    Dumitru Flavia Observatori: Rad Vasile, Enoiu Traian.                                                                                                                  www.victoria-zabrani.ro LIGA IV - EDIŢIA 2011 - 2012 : Etapa - 19
Comentarii (1) Comentează gigel 05.12.2011 19:09 POATE VETI ADUCE UN ATACANT CARE DA GOLURI DOMNULE TIBI.UITATIVA IN CURTEA VECINIILOR.      . 02.12.11 13:00 03.12.11 13:00 03.12.11 13:00 03.12.11 13:00 03.12.11 13:00 03.12.11 13:00 03.12.11 13:00 03.12.11 13:00 03.12.11 13:00 FC. UTA II Arad 1 : 0 Viitorul Satu Nou CS. Ineu 4 : 3 Unirea Sîntana Şiriana Şiria 0 : 4 Crişul Chişineu Criş Unirea Şeitin 2 : 3 Păulişana Păuliş Banatul Sînicolau Mic 0 : 3 Semlecana Semlac Voinţa Mailat 9 : 0 FC. Sînleani Victoria Zăbrani 1 : 0 Frontiera Curtici Şoimii Pîncota 3 : 0 Şoimii Tauţ* Progresul Pecica 4 : 0 Aqua Vest Arad M  -  Meciuri                     V  -  Victorii E  -  Egaluri Gl.-  Golaveraj P  -  Puncte                      Locul 1 este campioana judeţeană care va participa la meciurile de baraj pentru promovarea în LIGA III-a Locurile 15-18, sunt locuri retrogradabile echipele care se vor afla pe aceste locuri vor retrograda în LIGA V-a. Şoimii Pîncota 19 16 3 0 61 - 6 51 Crişul Chişineu Criş 19 14 4 1 50 - 13 46 Progresul Pecica 19 11 6 2 47 - 23 39 Semlecana Semlac 19 12 3 4 48 - 25 39 Voinţa Mailat 19 10 4 5 41 - 26 34 CS.Ineu 19 10 3 6 49 - 33 33 Unirea Sîntana 19 10 2 7 44 - 40 32 FC UTA II Arad 19 7 6 6 27 - 21 27 Aqua Vest Arad 19 8 3 8 30 - 31 27 Păulişana Păuliş 19 7 4 8 33 - 31 25 Victoria Zăbrani 19 8 1 10 24 - 30 25 Şoimii Tauţ 19 6 4 9 37 - 42 22 Frontiera Curtici 19 6 3 10 31 - 36 21 Banatul Sînicolau Mic 19 4 4 11 25 - 46 16 Viitorul Satu Nou 19 5 1 13 20 - 43 16 FC. Sînleani 19 4 0 15 26 - 82 12 Şiriana Şiria 19 3 2 14 29 - 72 11 Unirea Şeitin 19 2 3 14 19 - 41 9 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 * echipa Şoimii Tauţ nu s-a prezentat la joc şi a pierdut meciul cu 3-0 pt. neprezentare. COMUNICAT COMISIA DE DISCIPLINĂ:                                   8 decembrie 2011; 18:00 Jocul FC Sînleani – V. Zăbrani  1- 4 Se reia discutarea contestaţiei depuse de FC Sînleani referitoare la dreptul de joc al jucătorului PĂCURARIU ROBERT. CD HOTĂRĂŞTE: 1. Admite contestaţia echipei FC Sînleani  şi sancţionează echipa V. Zăbrani  cu pierderea jocului cu 3 – 0, conf. art. 50.1, 50.3, 27.1.