La poalele cetăţii Şiriene ne-am îmbolnăvit cu toţi... Şiriana Şiria - Victoria Zăbrani 4 : 2 (4 : 0) Duminică la poalele cetăţii Şiriene aveam să ne îmbolnăvim cu toţi, noi de felul cum au evoluat băieţi iar ei de razele călduţe şi primitoare a soarelui de toamnă care acopereau gazonul impecabil a bazei sportive locale. Spunem acest lucru pentru că evoluţia lor din prima repriză a fost a unor pacienţi bolnavi (nu sportivi) care se plimbau prin curtea unui spital iar noi îi priveam de dincolo de gard compătimindu-le durerea şi întrebându-ne până când suntem blestemaţi să asistăm la asemenea scene... Toţi susţinători care cu optimism s-au deplasat să susţină echipa priveau consternaţi şi nu le venea să creadă cea ce se întâmplă pe teren... în sec 30 când nici nu ne-am dezmorţit bine Oiţă  a marcat şi era 1-0 pentru gazde este drept că Miţiţi peste alte 15 sec putea să egaleze însă nu a fost să fie şi astfel în nici un minut de joc eram în genunchi. În min. 9 Ardelean a adâncit agonia bieţilor fundaşi şi a punctat pentru 2-0. Şi uite aşa ameţiţi de durere am dus-o până în min. 30 când Popa Florin ne-a mai dat o lovitură ridicând scorul la 3-0 şi atunci "muribunzi" noştri ce-au zis ce mie 3-0 sau...şi a fost 4-0 pentru că Popa Florin nu a vrut să intre la cabine cu un scor ne rotunjit şi în min. 41 a realizat rotunjirea. La pauză Şiriana 4,  noi urma să aşteptăm a doua parte poate poate i-o trezi medicul Cameniţă. Şi pentru că la pauză un şugubăţ din Şiria ne-a tot auzit că vorbim de boală şi de bolnavi a ţinut să ne  avertizeze că la ei circulă un virus foarte periculos care nu este exclus să-i fi lovit şi pe ai noştrii şi anume "Şiriana"...am râs forţat la gluma intrusului dar poate avea dreptate. Ei şi uite aşa vine a doua parte când noi speram  şi vine min.51 când Bolohan ne întăreşte speranţa marcând şi reducând din scor 4-1. Apoi  gazdele încep să cadă fizic şi încet trecem la control însă ce folos pentru că deabia în min. 75 bomba expediată de Schmidt ne mai trezeşte restul neputinţă şi în final, trebuie să recunoaştem, victoria meritată a gazdelor. Da cam asta a fost încă o aventură ne reuşită a echipei noastre care încă se lasă aşteptată până când domnilor de pe banca tehnică? Pentru că Sâmbătă vine Mailat-ul care după ce au văzut la Şiria îşi freacă bucuroşi mâinile... La meciul de juniori: Şiriana Şiria - Victoria Zăbrani 0-0 Brade Radu - Popa Florin, Cătă Herenţiu, Jurcă Raul, Bilan Sandu, Călăceanu Paul, Jurcă Viorel, Gligor Alin(Gherheş Paul’30; Rădac Dorin’58), Ardelean Raul(Duciuc Gheorghe’80), Oiţă Răzvan(Cioboată Raul’78),  Măruşteri Daniel. Antrenor: Filipaş Costel Rezerve: Dragomir Dacian, Husar Marius, Nicola Sandu. Au marcat: Oiţă Răzvan(sec.30), Ardelean Raul(min.9), Popa Florin(min.30; 41).    Cartonaşe galbene: Jurcă Viorel ‘31.    Caronaş roşu:  Krastl Philipp - Mîţ Florin, Selegean Ciprian(Cirebea Claudiu ‘26), Moţ Adrian, Tudura Andrei, Cervenschi Norbert - Andraş Alin (Popa Robert’78), Schmidt Dacian, Pană Natanael, Miţiţi Dănuţ - Matica Paul(Bolohan Alexandru’46). Antrenor: Gheorghe Cameniţă Rezerve: Kiss Gheorghe, Marica Marius, Crişan Andrei, Terme Raul. Au marcat: Bolohan Alexandru(min.51); Schmidt Dacian(min.75)    Cartonaşe Galbene: Moţ Adrian ‘61; Mîţ Florin ‘73; Tudura Andrei ‘82.    Caronaş roşu:  Arbitru:         Herţeg Dorinel Asistent 1:    Ardelean Paul Giorgian Asistent 2:    Burcă Sergiu Lucian Observatori: Tripa Claudiu, Vida Marcel.
de www.victoria-zabrani.ro | 22. 10. 2012 23:35  |  Comentarii (0) ȘIRIANA ȘIRIA VICTORIA ZĂBRANI ARBITRII / OBSERVATORI: COMENTARII:
LIGA  Este unicul site oficial al C.S. Victoria Zăbrani. Toate drepturile sunt rezervate. Reproducerea în scopuri comerciale, adaptarea, distribuția sau transmiterea uneia sau mai multor părți din acest site sau a informațiilor cuprinse în site, în orice scop și sub orice formă, este interzisă fără acordul scris prealabil al C.S. Victoria Zăbrani.  © C.S. Victoria Zabrani 2012 - 2013   UNIVER                        © C.S. Victoria Zabrani 2010
START CONTACT FACEBOOK
Club afiliat la:
Home Club Sezoane Știri Istorie Sc. Sportive Stadioane Meciuri Forum Duminică 21.10.2012 ora 15:00 Stadionul “Otto Grejner” 4  2 Șiriana Șiria Victoria Zăbrani CRONICA MECIULUI DECLARAȚII REZULTATE ȘI CLASAMENT
Min. 9 şi este 2-0 ! pentru gazde.
Disperare în atacul nostru ratăm din nou... 
Au venit  să “spioneze” însă nu au avut pe cine, aşa că pe sâmbătă îşi freacă bucuroşi palmele...
CRONICA MECIULUI