Meci greu pe o căldură tropicală... Victoria Zăbrani - Banatul Sînicolau Mic  1- 0 (1-0) Ne aşteptam să avem o replică puternică din partea oaspeţilor cea ce s-a şi  întâmplat pentru că primele 25-30 de minute le-au aparţinut.   Dar de fapt miercuri la Zăbrani pe lângă confruntarea în sine cele două  adversare au mai avut de înfruntat un adversar "căldura tropicală" care  s-a abătut peste vestul ţări la ora 18:00 când s-a desfăşurat partida era o  căldură apropiată de insuportabil...De data aceasta însă am fost noi cei  mai pragmatici şi economi în administrarea jocului lăsând adversarul să  domine  iar noi mulţumindu-ne să le speculăm greşelile şi oboseala  cumulată de căldura care ne domina pe toţi. După cum am remarcat prima parte a reprizei a fost a oaspeţilor care au fost  mult mai periculoşi pe poartă, apărarea noastră însă a făcut faţă cu brio  adversarului şi aşa încet încet am început să punem stăpânire pe joc, aşezarea impusă de Cameniţă în acest joc a început să se mişte având pe Miţiţi  "dirijorul de orchestră" şi atacurile pe cele două flancuri a început să curgă mutând ocaziile la poarta oaspeţilor.   Este de remarcat ieşirile în atac a juniorului Cervenschi care prin precizia paselor, rafinamentul tehnic de care dă dovadă îmbinat cu recuperările  punctuale în faza de apărare ne dă mari speranţe asupra viitorului acestui sportiv.   Mai ne inspirat de două etape ni se pare Hodan care din dorinţa de a face tot nu-i prea iese nimic, însă trebuie să fim drepţi şi să recunoaştem că  permanent cară doi trei adversari după el creând colegilor spaţii pentru finalizare.   Ei şi aici  este problema  noastră care ne împiedică să ne detaşăm lejer faţă de adversar: finalizarea...dacă în prima repriză putem să spunem că acel  minut 42 când la o învălmăşeală în careul oaspeţilor Miţiţi punctează cu un şut violent făcând inutilă intervenţia lui Trifoi şi că randamentul putem  spune că a fost 100% fiind una din puţinele ocazii ale primei părţi pe care  echipa noastră le-a avut. Ei bine, nu putem spune acelaşi lucru şi pentru parte a două când am  început să ne întrecem în ratări culminând cu ratarea de către acelaşi Miţiţi a penalty-ului acordat în min.63 în urma unei intervenţii neregulamentare la Hodan în suprafaţa de pedeapsă. Acest lucru dacă reuşim să-l corectăm să încercăm să fim mai concentraţi, mai  lucizi pentru că în fond noi reuşim să ne crem aceste faze şi să ajungem la acel  moment de finalizare... atunci controlarea şi gestionarea acelui moment este cheia  finalizări.   Un merit pentru echilibrul acestei partide îl au şi oaspeţii care prin jocul  prestat au arătat că sun o echipă bună cu valenţe tehnice beneficiind de  câţiva jucători experimentaţi şi care vor avea un cuvânt de spus în această  ediţie de campionat. Echipa noastră continuă să crească de la meci la meci, tineri încep să prindă curaj,  încredere dovedindu-ne că alegerea nu a fost greşită  şi că vom putea aştepta cu optimism  celelalte întâlniri pe care echipa noastră le va susţine în această ediţie de campionat. La meciul de juniori: Victoria Zăbrani - Banatul Sînicolau Mic 3-1 Krastl Philipp - Mîţ Dănuţ, Moţ Adrian, Tudura Andrei, Cervenschi Norbert - Andraş Alin (Kiss Gheorghe ‘75), Miţiţi Dănuţ, Cirebea Claudiu (Matica Paul ‘87), Biro Mihai, Hodan Gheorghe, Pană Natanael Antrenor: Gheorghe Cameniţă Rezerve: Crişan Andrei, Popa Robert. Au marcat: Miţiţi Dănuţ ( min.42 )    Cartonaşe galbene: Cirebea Claudiu ‘20;  Hodan Gheorghe ‘65; Matica Paul ‘82. Trifoi Florin - Stoia Mihăiţă, Gurban Adrian, Koncz Raymond, Blaghi Sabin, Ţigan Cristian, Fedor Florin (Ştefăligă Florin ‘40), Moţ Victor (Şiclovan Paul’43), Ciobanu Sorin, Negrea Cristian, Szigeti Cosmin. Antrenor: Hazlău Mircea Rezerve: Tamşa Marius, Craiu Claudiu, Barb Alexandru, Ţigan Sebastian.    Cartonaşe Galbene: Ştefăligă Florin ‘90. Arbitru:         Fodoruţ Laurenţiu Asistent 1:    Burcă Sergiu Lucian Asistent 2:    Puicea Claudiu Lucian Observatori: Buică Dumitru, Vaczi Gheorghe.
de www.victoria-zabrani.ro | 23. 08. 2012 11:35  |  Comentarii (0) VICTORIA ZĂBRANI BANATUL SÎNICOLAU MIC ARBITRII / OBSERVATORI: COMENTARII:
LIGA  Este unicul site oficial al C.S. Victoria Zăbrani. Toate drepturile sunt rezervate. Reproducerea în scopuri comerciale, adaptarea, distribuția sau transmiterea uneia sau mai multor părți din acest site sau a informațiilor cuprinse în site, în orice scop și sub orice formă, este interzisă fără acordul scris prealabil al C.S. Victoria Zăbrani.  © C.S. Victoria Zabrani 2012 - 2013   UNIVER                        © C.S. Victoria Zabrani 2010
START CONTACT FACEBOOK
Club afiliat la:
Home Club Sezoane Știri Istorie Sc. Sportive Stadioane Meciuri Forum Etapa nr.3
Miercuri 22 August 2012, ora 18:00 - Zăbrani;   Stadionul “Josef Scheirich” , spectatori  90 - 120.
Miercuri 22.08.2012 ora 18:00 Stadionul “Josef Scheirich” 1  0 CRONICA MECIULUI DECLARAȚII REZULTATE ȘI CLASAMENT ADVERSAR GALERIE FOTO
Min.42: Şutul puternic expediat de Miţiţi nu va putea fi apărat de Trifoi şi deschidem scorul 1-0! rezultat cu care se va încheia şi partida...
Min.63: Din păcate acelaşi Miţiţi trimite mingea în bara laterală , ratând penalti-ul acordat just de central în urma unei intervenţii neregulamentare la Hodan în suprafaţa de pedeapsă.
“Centralul” Fodorut Laurentiu a avut unele momente confuze ( vorba unui spectator:”Lasati-l mă, nu vedeti ce arde soarele”...) dar trebuie s-o spunem că a condus în general bine partida fiind mereu pe fază şi promt în decizii.
Victoria Zăbrani
Banatul Sînicolau Mic
CRONICA MECIULUI