- CLUB FONDAT ÎN ANUL 1932 -


SEZON 2018-2019
   
ajf Placeholder image Curtici Felnac Glogovaţ Mailat Pecica Păuliş Sântana Zabrani Simand UTA II
liga IV - Sezon 2017-2018
CUPA ROMÂNIEI - Semifinală

Stamate și Bătrân susțin că Zăbrani – Sântana nu trebuia să înceapă:

"A fost țurcă, nu fotbal, din păcate cei de la AJF au decis să se joace!" Stanciu a fost externat!


17.05.2018 • 7:41 | sportarad.ro
+

Din păcate, după UTA – Voluntari, de pe "Motorul", din vara anului 2016, Aradul lui Ghiță Falcă s-a făcut de râs cu o altă bază sportivă. Terenul din Sânnicolau Mic a fost pur și simplu inundat după ploile torențiale căzute ieri și azi, iar Unirea Sântana și  Victoria Zăbrani erau chemate să-și dispute biletele pentru finala județeană a Cupei României. "Oficialii" celor două grupări au insistat ca partida să fie reprogramată la o altă dată, dar, conform martorilor, la insistențele observatorului de joc arbitrii au dat în cele din urmă drumul la joc.

Apoi, mai precis în minutul 6, la o minge ce nu mai dădea scoasă din una dintre bălțile de pe teren, Flavius Pavel a pus hotârât corpul în duelul cu Vlăduț Stanciu, acesta din urmă trăind momente de agonie până la venirea Ambulanței. Șocul a fost mare în special rândul jucătorilor de la Unirea Sântana, care nu a mai dorit să reia meciul, marcați fiind de suferința tânărului lor coleg. De altfel, fotbaliștii lui Dan Cuedan au făcut repede un duș și au plecat cu toții la Spitalul Clinic Județean, pentru a fi alături de Stanciu. Deși au mai existat și câteva contre răzlețe, cei de la Zăbrani s-au solidarizat cu "uniriștii" și nu au mai intrat nici ei pe teren după ce arbitrul de centru, Tudor Jurcă, a arătat trei minute.

"Când am văzut cum arată terenul, că este impracticabil, nu am dorit să jucăm deloc. Din păcate cei de la AJF și arbitrii au decis ca partida să înceapă chiar în acele condiții. A urmat acea accidentare gravă a lui Stanciu, iar jucătorilor nu le-a mai stat deloc mintea la fotbal. Au decis că nu vor să continue meciul și că își doresc să meargă cu toții la Spital, pentru a fi alături de Vlăduț Stanciu", a spus la cald Marius Bătrân, președintele celor din Sântana.

Pe aceeași lungime de undă s-a situat și șeful Zăbraniului. "Atât noi cât și conducerea celor de la Sântana am văzut de la început că terenul este impracticabil. Însă, degeaba am spus asta, arbitrii sunt cei care decid dacă un meci începe sau nu, iar urma presiunilor făcute asupra lor au luat decizia începerii partidei. Presiunile au venit din partea observatorului Gheorghe Sfăt, care a tot spus că nu există altă dată calendaristică pentru reprogramarea semifinalei. Dar, la cum arata terenul noi puteam juca doar polo. Așadar, s-a dat drumul la meci și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Până în minutul 6 a fost țurcă, nu fotbal! La început, jucătorii noștri își doreau să rămână pe teren, dacă asta a fost decizia arbitrului, dar, după cei de la Sântana au spus că vor mearge la spital, ne-am solidarizat cu ei și am părăsit terenul. În astfel de momente e normal și omenește să fi solidar", spunea și Virgiliu Stamate.

Stanciu a fost externat după ce a fost atent examinat

Inițial, din reacția lui Vladuț Stanciu la nivelul gazonului, medicii se temeau ca acesta să nu-și fi fracturat vreo coastă, care apoi să-i afecteze și vreun organ vital. Tocmai de aceea, el a fost imobilizat și transportat în siguranță la Spital. Aici, i s-au făcut toate investigațiile posibile, de la computer tomograf, ECO abdominal, radiografii, plus analize de sânge și urină, iar acestea nu au evidențiat nimic grav. În plus, fotbalistul a început să se simtă din ce în ce mai bine și să vorbească cu cei care l-au însoțit la spital, jucători, antrenori și conducători și mama sa. În cele din urmă, în jurul orei 23, mijlocașul lui Cuedan a fost externat și a dat și un mesaj pe grupul comun de WhatsApp: "Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru încurajări și pentru că ați fost alături de mine. Am ajuns acasă și mă simt mai bine. Să ne revedem cu bine!"




Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player



Placeholder image

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player

Get Adobe Flash player



PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ZĂBRANI SUSȚINE CLUBUL SPORTIV VICTORIA