- CLUB FONDAT ÎN ANUL 1932 -


SEZON 2018-2019

ajf Placeholder image Curtici Felnac Glogovaţ Pecica Păuliş Sântana Zabrani Simand UTA II

Zăbraniul s-a despărțit de "colonia" timișoreană:

"Am întinerit echipa, o să ne batem pentru fiecare punct și vrem să ne păstrăm Cupa"

08. 03. 2019 • 10:40 | sportarad.ro

Dacă în ultimele două sezoane Victoria Zăbrani a fost, poate, echipa cu cea mai ridicată medie de vârstă din primul eșalon județean, din această iarnă lucrurile stau altfel. Mai de voie, mai de nevoie, formația "alb-roșie" s-a despărțit de jucători precum Pavel, Popa, Francescu sau Dragu, aceștia din urmă având origini timișorene. 

Apoi, astăzi s-a oficializat și împrumutul lui Edi Zele la Peciu Nou, astfel că din colonia timișoreană la Zăbrani a mai rămas doar "secundul" Cioancă. Șoltesz, la Felnac, Adam, la Păuliș și Tomuț, la Sântana, sunt celelalte plecări ale iernii de la Victoria, care – însă – s-a ales cu Mitrea, Takenori, Mandache, Bubuș, Nibu, Țop, Hojda, Crișan, Cojocaru și Tămășesc, ultimii opt fiind toți juniori luați de la Podgoria Șiria.

Zăbraniul a avut rezultate destul de bune în amicale, chiar marți pierzând contra UTA-ei doar în urma execuțiilor personale ale lui Kanda. "Chiar mi-a plăcut echipa contra UTA-ei, suntem mulțumiți că am apucat pe această linie tânără. Media de vârstă a echipei era prea ridicată, iar Leo (n.a. Pința) a fost omul potrivit să o reîmprospăteze cu jucători de perspectivă în care avem încredere. Oricum, am păstrat relații buni cu toți foștii noștri jucători, chiar eu vorbesc destul de des la telefon cu unii. Fiecare și-a ales o altă cale și le dorim baftă mai departe. Personal, îmi pare rău de Adam, un jucător cu fizic bun, dar care trebuia să aibă puțină răbdare și să lupte pentru locul său în prima echipă, ca și junior. Când tragem linia, cred că am rămas cu o echipă bună, de perspectivă, cu care o să ne batem pentru fiecare punct, în fața oricărui adversar. Bineînțeles, mai vrem să ne păstrăm și Cupa cucerită anul trecut după atâția ani de secetă",  spune Virgilius Stamate, președintele grupării "roș-albe".

Zăbraniul este una dintre cele două echipe ce vor începe returul Ligii a 4-a peste 9 zile, cu un meci pe teren propriu contra Ineului.



Placeholder image



PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ZĂBRANI SUSȚINE CLUBUL SPORTIV VICTORIA