- CLUB FONDAT ÎN ANUL 1932 -


SEZON 2019-2020

ajf Placeholder image SântanaCurtici Zabrani Felnac Glogovaţ Păuliş Simand UTA II
LIGA IV ARAD | Etapa nr. 4 | 07. 09. 2019 | 11:00 | Stadionul ”Josef Scheirich”
Ghergar Ovidiu 11'

Victoria Zăbrani
1 : 1
( 1 : 0 )

Victoria Felnac
Maxim Nenad 52'

Am ratat cât pentru două jocuri
Victoria Zăbrani - Victoria Felnac 1 : 1 (1 : 0)
Chiar dacă nu am ieșit învingători echipa și-a dorit, a luptat însă azi poate am fost ocoliți și de șansă
Neatenție și precipitare în fazele de finalizare

CSVZ    07. 09. 2019    20:44


Un joc frumos de liga 4 în care ambele combatante și-au împărțit reprizele, dacă în prima parte băieții lui Mutică se puteau desprinde în câștigători în partea secundă oaspeții au fost cei care și-au dorit mai mult și au realizat punctul dorit jubilând la finalul jocului ca după o victorie la un scor egal care trebuie să recunoaștem l-au meritat.

Meciul a început sub semnul echilibrului cu un adversar pus pe fapte mari și cu o ripostă din partea noastră pe măsură,  lucru care se va concretiza în min. 11, când Hodan recuperează o minge pe dreapta își depășește adversarul și centrarea impecabilă pornită din piciorul acestuia este deviată de capul de Ghergar, venit în întâmpinare, jos în colțul lung a lui Soltesz făcându-l pe acesta spectator 1-0!

Oaspeții ripostează având în Măgulean Silviu și Gabor pistoanele care încercau să de-a impulsul de revenire a teamului condus de Ciba însă ocaziile cu adevărat mari tot noi le avem Ghergar (30') unu la unu cu Soltesz, acesta îl blochează în extremism. Urmează două situați la indigo în care pe rând ratează din nou Ghergar, Zele și mai sunt minutele de prelungire în care puteam să ne desprindem de două ori însă nu a fost să fie și la pauză intrăm doar cu 1-0.

La reluare același scenariu cu un joc pe contre în care oaspeți ni se par mai consistenți și într-adevăr reușesc ce și-au propus în min. 52 Nenad prinde apărarea noastră ieșită greșit la un offside, pătrunde în suprafața de pedeapsă îl driblează și pe Mitrea ieșit în întâmpinare și înscrie în poarta goală stabilind egalitatea pe tabelă 1-1! Este un moment de șoc pentru echipa noastră care protestează pentru poziție de afară din joc a marcatorului însă tușierul și centralul rămân pe poziții și validează golul.

Jocul s-a animat și mai mult felnăcanii prind curaj, intensitatea crește se joacă de la o poartă la alta până în final însă nu se mai înscrie. Noi  suntem în prim plan cu ocazii peste ocazii dar este adevărat că și felnăcanii au șanse mari în două rânduri. Chiar dacă nu am ieșit învingători echipa și-a dorit, a luptat însă azi poate am fost ocoliți și de șansă, apoi neatenția și precipitare în fazele de finalizare au fost factorii importanți a semieșecului suferit. În sfârșit nu putem să nu recunoaștem și valoarea adversarului, un adversar bun cu pretenție la podium. De pe acum se anunță un campionat interesant cu răsturnări imprevizibile în cea ce privește pretendenta la titlu în acest sistem de tipul play-off, play-stay, play-out.



”Fotbalul îți dă șansa următorului meci să te revanșezi”

Dezamăgit de rezultat tehnicianul nostru avea o dilemă la finalul întâlniri, oare cum este mai bine să joci mai slab și să câștigi sau să joci bine și să închei cu un semieșec ca zi..." Un joc bun sunt mulțumit de evoluția echipei cu mici excepții pe care le-am făcut și la gol.. În prima repriză 3-4 ocazii clare, vorbesc foarte sincer și serios, trebuia să fie 3 - 4 la zero, asta a văzut toată lumea. Repriza a doua am luat un gol pe o contră, pe o minge descoperită, am fost peste ei și la schimbarea cu Cornea adversarul a mai băgat un fundaș central, lucru care a făcut mai dificilă pătrunderea. Am avut și repriza a două 3-4 ocazii de a marca, ce-a mai mare fiind a lui Kocsis, un egal care mă nemulțumește dar pe de altă parte jocul ma mulțumit față de ce am jucat la Beliu. Nu știu cum este mai bine, să jucăm frumos și să nu câștigăm sau să jucăm prost și să câștigăm, asta este o mare dilemă pentru mine. Mergem mai departe, fotbalul îți dă șansa următorului meci peste o săptămână să te revanșezi" a rezumat succint, Dorel Mutică în final.

”Sper că acest joc să ne dea o motivație în plus pentru jocul cu Curtici”

În tabăra oaspeților era bucurie mare ca la o victorie tehnicianul lor vădit mulțumit de rezultat chiar dacă ia lipsit mai mulți jucători a reușit să plece neînvins de la Zăbrani:" A fost un joc bun de liga 4 ambele tabere fiind preocupate doar de joc, din punctul meu de vedere. Pentru mine este un egal meritat cu toate că, ocaziile mari au aparținut gazdelor, am avut câțiva jucători vreo trei din care doi fundași centrali plus unul care a intrat pe parcurs accidentați care nu au mai făcut antrenamente de vreo 2-3 săptămâni, a trebuit să ne adunăm pentru că îmi lipsea și frații Fritea - unul plecat în concediu și celălalt cu probleme de servici. Una peste alta știam că mai mult nu putem scoate azi de la Zăbrani și sunt mulțumit și de atitudinea lor și de rezultat și sper că acest joc să ne dea o motivație în plus pentru jocul cu Curtici și să ne batem de la egal la egal cu echipele bune ale campionatului că până la urmă acest lucru este important să îți măsori forțele cu echipele bune" a spus la finalul jocului tehnicianul echipei oaspete, Ciba Lucian.




Rezultate și clasament

Rezultate din etapa jucată.

Liga IV - Ed. 2019-2020
Meciurile etapei nr.4 ( Sâmbătă  07.09.2019 )
Victoria Zăbrani 1 : 1 Victoria Felnac

Sâmbătă 07.09.2019 ora 11:00   Stadion Stadionul "Josef Scheirich"

Ghergar Ovidiu 11' Maxim Nenad 52'

Arbitrii: Bogdan Loredan - Pantea Andrei, Pantea Sebastian.  Observatori: Buda Leontin, Rad Vasile

ACS. Socodor 1 : 2Păulișana Păuliș

Sâmbătă 07.09.2019 ora 11:00   Stadion Arena din Socodor

Pirtea George 85' Popa Adrian 30'
Grigorean Laurențiu 32'

Arbitrii: Pană Natanael - Băla casian, Berariu Lucian.   Observatori: Ologeanu Dan, Scridon Daniel.

AFC. UTA Arad II 1 : 4 Glogovăț 2013

Sâmbătă 07.09.2019 ora 11:00   Stadion ICRTI

Deta Rareș 90' Borteș Alexandru 25' 56'
Negrea Cristian 41'
Doboș Bogdan 53'

Arbitrii: Deac Ionel Alin - Haghi Remus, Arsa Emil.   Observatori: Alexa Marius, Babău Romulus.

Șoimii Șimand 6 : 3Podgoria Pâncota

Sâmbătă 07.09.2019 ora 17:00   Stadion Șimand

Șulea Cristian 52' 90' 90'
Caba Raul 64' 72' 87'
Pădurean Gabriel 71'
Dragalina Sergiu 82'
Hera Laur 85'

Arbitrii: Jurcă Tudor Florin - Mihoc Alina, Calancov Denis.   Observatori: Tiulea Corneliu, Jușca Teodor.

Frontiera Curtici 5 : 2 CS. Beliu

Sâmbătă 07.09.2019 ora 17:00  Stadion Curtici

Vereș Șipoș 11'
Mihai Alin 31' 32'
Prică Denis 33'
Apostol Răzvan 61'
Ruja Ioan 22'
Mașniță Vasile 55'

Arbitrii: Nicoraș Ionuț Vasile - Hărduț Gabriel, Beta Sorina.   Observatori: Tănăsescu Romulus, Sfăt Gheorghe.

Unirea Sântana 1 : 3 CS. Ineu

Sâmbătă 07.09.2019 ora 17:00   Stadion Sântana

Parlapan Gabriel 45' Florea David 1' 37' 57'

Arbitrii: Bâtea Radu Bogdan - Cășuț casian, Burcă Seergiu.  Observatori: Toderici Mircea, Hamza Ioan.


Liga 4 Arad  Clasament - Etapa nr. 4
Loc Echipa M V E Î G Dif-G P
1 Frontiera Curtici 2004 4 4 0 0 17-2 +15 12
2 Victoria Zăbrani 4 3 1 0 9-2 +7 10
3 Șoimii Șimand 4 3 0 1 13-7 +6 9
4 CS. Ineu 4 2 0 2 10-9 +1 6
5 Unirea Sîntana 4 2 0 2 8-7 +1 6
6 ACS. Socodor 4 2 0 2 8-7 +1 6
7 Glogovăț 2013 4 2 0 2 6-9 -3 6
8 Păulișana Păuliș 4 1 2 1 7-8 -1 5
9 CS. Beliu 4 1 1 2 8-9 -1 4
10 Victoria Felnac 4 1 1 2 5-8 -3 4
11 Podgoria Pîncota 4 0 1 3 5-16 -11 1
12 AFC. UTA Arad II 4 0 0 4 6-18 -12 0
Victoria Zăbrani
1 Mitrea Alexandru
2 Iova Raul
18 Pașcu Ioan
20 Bier Tiberiu
7 Topai Andrei
16 Vasilca Alexandru Cornea Cătălin
13 Kocsis Robert
24 Hodan Gheorghe
19 Mandache Ovidiu Cojocaru Riciard
15 Ghergar Ovidiu
11 Zele Eduard
Banca de rezerve
12 Vasii Alexandru
22 Moisă Octavian
10 Țuța Andrei
23 Poenaru Alexandru
21 Crișan Ioan
17 Cornea Cătălin
14 Cojocaru Riciard
Antrenor:   Dorel Mutică
Victoria Felnac
12Soltesz Paul
11Bogdan Petru
2Crișan Daniel
3Edu Ovidiu
32Gyebnar Ștefan
4Țigan Cristian
7Măgulean Silviu
96Arsene David Șiclovan Sebastian
28Drîglă Robert
10Maxim Nenad Vidac Gabriel
8Gabor Cristian Bubuș Mario
Banca de rezerve
9 Leuca Vasile
6 Pîncotan Ruben
14 Baroti Norbert
5 Șiclovan Sebastian
87 Vidac Gabriel
45 Bubuș Mario
- -
Antrenor:  Ciba Lucian
Arbitrii: Bogdan Loredan - Pantea Andrei, Pantea Sebastian.  Observatori AJF:  Buda Leontin, Rad Vasile


Placeholder image



PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ZĂBRANI SUSȚINE CLUBUL SPORTIV VICTORIA

Primăria și Consiliul Local Zăbrani