Club fondat în anul 1932
Prima denumire: "Guttenbrunner  Sportverein"
Tradiția continuă.



SEZON 2019-2020
ajf Placeholder image SântanaCurtici Zabrani Felnac Glogovaţ Păuliş Simand UTA II
Antrenament modificat
Rafalele de vânt puternic au băgat băieții lui Mutică în sala de sport
CSVZFebruarie 06. 2020 08:16


Ședința de antrenament de miercuri seara a trebuit modificată din cauza rafalelor de vânt puternic care nu a ocolit nici comuna noastră. După o inspecție sumară asupra locului unde urma să-și desfășoare cel de-al doilea antrenament, tehnicianul zăbraniului a fost pus în imposibilitatea de a demara lecția propusă trebuind să-și modifice ad-hoc planul. Soluția a fost găsită repede, Sala de sport a comunei. Adi Bădău, președintele clubului, s-a mișcat repede și în scurt timp această sală le-a fost pusă la dispoziție.

Băieții s-au adaptat repede la condițiile oferite de sală și au executat exercițiile stabilite de tehnician iar la final glumeau pe seama orelor de educație fizică...

Mutică și-a intrat în rolul de profesor de sport și a predat o lecție specifică de mobilitate și forță adaptată materialelor oferite de această sală. Cele 40 de minute au trecut repede elevii fiind receptivi iar profesorul mulțumit că a putut să-și salveze ora de "Educație fizică". Apoi cu zâmbetul pe buze s-au întors repede la vestiarul stadionului unde după o baie fierbinte s-au înfruntat din fasolea cu afumătură și cârnați preparată la ceaun de maestrul de ceremonii Suciu Dacian.

Astfel un antrenament care era pe punctul de a nu putea fi efectuat, din cauza puteri nestăvilite a vântului, s-a încheiat fericit pentru toată lumea." Vineri vom încheia săptămâna și perioada de adaptare la efort, pe pistele de alergare a stadionului Gloria din Arad", a fost anunțul din final pe care Mutică la făcut pentru băieți.



PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ZĂBRANI SUSȚINE CLUBUL SPORTIV VICTORIA

Primăria și Consiliul Local Zăbrani