Club fondat în anul 1932
Prima denumire: "Guttenbrunner  Sportverein"
Tradiția continuă.



SEZON 2019-2020
ajf Placeholder image SântanaCurtici Zabrani Felnac Glogovaţ Păuliş Simand UTA II
Remember
Cele mai interesante momente din 2019: Terminăm anul în fruntea clasamentului - (4)
CSVZ Ianuarie 11. 2020 7:24


După eșecul de la Păuliș peste 4 zile ne întoarcem la Beliu, de data aceasta pentru jocul de cupă în care eram cotați drept favoriți. Însă gazdele își vor lua revanșa pentru înfrângerea din campionat cu două etape înainte și ne elimină din cupă, este un moment greu pentru că urmează deplasarea la Socodor. Unde se va produce descătușarea, băieții lui Mutică administrând gazdelor numai puțin de 5 goluri în urma unei din cele mai bune evoluții din acest început de campionat.

Administrăm Curticiului prima înfrângere

Urmează confruntarea cu liderul din acel moment, Frontiera din Curtici meci pe care îl câștigăm după o evoluție peste nivelul ligii 4 a ambelor combatante. Joc în care Zele înscrie, dar în min.76' avea să fie eliminat total nefondat pentru simulare. Bucurie mare la finalul întâlniri însă și griji pentru următoarea deplasare de la Șimand unde urma să nu îl avem pe Zele fiind pentru acea etapă suspendat.

Mutică este inspirat și îl titularizează pentru prima oară de la revenire pe Iorgovan acesta debutând spectaculos cu un hattrick personal iar în final, soldat cu un sec 4-0 administrat gazdelor deloc primitoare. De acum începe să se vadă tot mai pregnant munca depusă de Mutică și băieții lui. Următoarea victimă sunt copii lui Aslău și Petcuț, reprezentanții UTA-ei II Arad cu care Zăbraniul lui Mutică realizează scorul etapei într-un veritabil galop de sănătate.

Golul lui Cornea din min.30 care ne-a adus victoria la Sântana, după un meci cu o primă repriză în care ne-am fi putut detașa mai consistent prin ocaziile create de băieții noștri.

Câștigăm derby-ul de la Sântana

Ei și sosește momentul adevărului, derby-ul Sântana-Zăbrani cum era titrat în acea etapă cu nr.10 de unde venim cu toate punctele înfrângând contracandidata la șefia Play Off-ului. De acum începem să beneficiem de mai multă atenție din parte adversarilor lucru care pune băieții noștri și mai mult la treabă. Următoarea victimă va fi Ineu pe care îl înfrângem cu oarecare emoții, dar meritat. Asta fiind ultima etapă din turul regulat, urmând să mai jucăm încă 4 etape din retur și începem cu Glogovățul lui Dehelean căruia îi administrăm la fel ca și în tur 2-0.

Capul lui Pașcu ne face campioni de iarnă

Ne deplasăm la Pâncota unde reușim o nouă victorie, cei drept după un joc mai modest, însă golul lui Ghergar ne ține în plasa liderului din Curtici cu aceleași puncte 34, dar cu 5 goluri mai puține. Urmează un meci mai ușor cu beleni lui Filipaș de care trecem pe teren propriu scorul de 4-1. Iar acesta la finalul jocului avea să declare că încearcă să-și recupereze punctele în ultima etapă a anului cu Curticiul... moment care ne-a făcut să zâmbim... Ei și avea să se întâmple, teamul condus de Radu Anca face încă un pas greșit la Beliu iar noi un pas reușit în final, dar la momentul potrivit la Felnac și aveam să iernăm pe primul loc al ierarhiei ligii 4 Arad cel puțin până în Martie anul acesta.

Capul lui Pașcu care ne-a făcut campionii acestei ierni cel puțin până în martie.

Au fost 10 victorii consecutive pentru băieții lui Mutică, un record în istoria clubului nostru care a fost realizat prin muncă, seriozitate, pasiune și dăruire. Acestea au fost momentele cele mai interesante din 2019. Revenind în prezent, mai sunt 24 de zile până ne vom întâlni din nou cu băieții pentru reluarea pregătiri finalului de sezon. Site-ul nostru vă va ține la curent și anul acesta, obiectiv,  cu toate realizările și întâmplările din curtea Victoriei - TRADIȚIA CONTINUĂ.



PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ZĂBRANI SUSȚINE CLUBUL SPORTIV VICTORIA

Primăria și Consiliul Local Zăbrani