Am cedat în finalul jocului însă nu s-a jucat rău: Păulișana Păuliș – Victoria Zăbrani 4-2 (1-1)
CSVZ 03.09.2023 9:23 | Liga 4
Penalty controversat acordat de centralul Mako, însă se putea mai mult dacă evitam acele desincronizări și greșeli personale.
© Fotografie: NTM / CSVZ / Imagini Faza care putea să decidă jocul când la un contraatac în min.81, Godoci reușește să-și depășească pe Nădăban și scapă singur spre poarta adversă însă șutul acestuia este scos în extremis de goalkeeperul gazdelor, mingea trecând de puţin pe lângă bara laterală.
Chiar dacă deplasarea de la Șiria nu ne-a adus mare lucru, însă am văzut o altă față a echipei, parcă mai legată, mai decisă să ne arate că poate să joace și să facă față oricărui adversar. Da pentru că la Șiria nu a lipsit mult ca băieții lui Pința să producă surpriza conducând de două ori Păulișana lui Georgiu. Astfel după un început mai bun al gazdelor din Păuliș, Nenad (27') prinde un trasor de la vreo 20 de metri în stânga lui Toma jos în plasa laterală pentru 0-1! Însă bucuria din tabăra noastră nu a durat mult pentru că, imediat la un corner apărarea noastră este prinsă pe picior greșit și la devierea cu capul a lui Pleșca, tot cu capul Varga (29') rămas complet singur în careul mic, restabilește echilibrul pe tabelă 1-1!
Jocul are un parcurs echilibrat în care ambele tabere încearcă să se impună însă nu reușesc mare lucru doar că dă prilej tânărului nostru Goalkeeper (Nedelea Andrei) să se afirme la două faze când prin intervențiile precise reușește să evite pericolul de la poarta noastră. Astfel pauza consfințește echilibrul ambelor combatante.
© Fotografie: NTM / CSVZ / Imagini
La reluare după numai trei minute Nenad (48') cu un șut puternic cu boltă, de la 25 de metri, realizează dubla învingându-l pentru a doua oară pe Toma cu o minge sub transversală și readuce tăcerea în tabăra gazdelor 1-2! Din nou este rândul echipei păulișene să alerge după egalare pe care o reușesc în urma (singurei) faze controversate la care centralul Mako acordă destul de ușor un penalty gazdelor contestat vehement de băieți și banca tehnică. Brândușe (59') execută cu precizie lovitura de pedeapsă și restabilește din nou echilibrul 2-2!
Pe fondul nervozități în tabăra noastră și în urma unui contraatac eșuat. Peste numai patru minute același Brândușe (63') reușește și el dubla punctând pentru 3-2! Băieții lui Pința prind curaj și încet, încet pun presiune pe gazde aceștia fiind nevoiți să se apere în multe momente fiind la un pas să cedeze. Urmează faza care putea să decidă jocul când la un contraatac în min.81, Godoci reușește să-și depășească pe Nădăban și scapă singur spre poarta adversă însă șutul acestuia este scos în extremis de goalkeeperul gazdelor, mingea trecând de puţin pe lângă bara laterală. Iar în min. 85, Moldovan reușește să aducă liniștea în tabăra gazdelor, în urma unui contraatac, cu un șut din careul mic majorează scorul la 4-2!
CONCLUZIE: Un joc câștigat de echipa favorită până la urmă, însă după o replică foarte bună dată de echipa noastră care începe să ne dea speranțe pentru întâlnirile următoare. Evoluția băieților a fost la înălțime și dacă erau puțin mai atenți la acele desincronizări și greșeli personale suntem siguri că obțineau mai mult de la acest joc.
Echipele:
Păulișana: Toma Eugen – Calancea Emilian, Pleșca Andrei, Cernat Andrei 47', Nădăban Marian, Berar Sorin (Girna Vlad 87'). Pop Gabriel, Morariu Cătălin, Varga Paul 45', Brândușe Flavius, Ștefan Sorin (Moldovan Cristian 64' 85'). Antrenor: Georgiu Vasilica.
Victoria: Nedelea Andrei – Iercan Emanuel (Godoci Andrei 60'), Vizitiu Adrian, Coraș Cosmin 59', Benescu Răzvan 45', Curac Luca (Roșuț Bogdan 50'), Maxim Nenad 33', Cleuța Casian, Avram Lucian 39', Costea Andrei 79' (Suătean Andrei 87'), Dancă Flavius (Hodan Gheorghe 50'). Antrenor: Leontin Pința
Arbitri: Mako Andrei Sebastian – Arsa Emil, naghi Remus Ionuț. Observatori: Apătean Adrian, Pește Bogdan-Dumitru.