Club fondat în anul 1932
Prima denumire:
"Guttenbrunner  Sportverein"
Tradiția continuă.
  004 (0)731. 041. 997

1966

1982

2018

2020

SEZON 2023-2024
   
ajf Placeholder image SântanaCurtici Zabrani Felnac Glogovaţ Păuliş Simand UTA II
liga IV - Sezon 2018-2019
Meci de pregătire

Amical în "flăcări" după pauză: Victoria Zăbrani – Lunca Teuz Cermei 2-4


04.08.2018 • 19:25 | sportarad.ro
+

Performerele Aradului în primul tur al Cupei României s-au duelat în această dimineață la Zăbrani. Cermeiul se întorcea acasă din cantonamentul de la Moneasa, iar Victoria nu s-a mai deplasat la Sebiș, acolo unde avea programat inițial ultimul test înainte de debutul stagiunii.

Meciul a avut un ritm destul de bun și șase goluri, toate venite după pauză. Pentru oaspeți au marcat Bulza (reluare simplă după centrarea lui Deta), Polgar – 2 (direct din lovitură liberă și lat la pasa lui Mager) și Deta (găsit bine de Vlad și finalizare după o fentă prin care a culcat și portarul), în timp ce gazdele reușiseră să egaleze la un moment dat prin penalty-ul lui Zele, și a închis tabela la 2-4 prin devierea din apropiere a lui Topai la acțiunea lui Dragu.

"S-au întâlnit două echipe foarte obosite după meciurile de Cupă"

Sita va cerne în acest weekend la Zăbrani și asta pentru că sunt nu mai puțin de 24 de jucători în lotul "alb-roșiilor", între care și portarul de 15 ani al Viitorului, Miclean, dar și un fost atacant al Becicherecului, Cioancă. "Am dorit să văd la lucru unii jucători care au evoluat mai puțin și asupra cărora trebuie să mă edific. Suntem destul de mulți în lot și va trebui să renunțăm la unii. În ceea ce privește meciul propriu-zis, cred că s-au întâlnit două echipe foarte obosite după meciurile de Cupă, iar Cermeiul mai venea și din cantonament. Dar, antrenamentul ni l-am făcut ambele formații", a menționat Cristian Irimia, antrenorul Victoriei.

"Ne-am atins scopul în această ultimă săptămână, cea mai grea din perioada de pregătire."

Chiar dacă a făcut diferența pe tabelă doar în repriza secundă, Cermeiul s-a dovedit a fi echipa mai bună. "Ne-am atins scopul în această ultimă săptămână, cea mai grea din perioada de pregătire. Pe lângă cantonamentul de la Moneasa, am mai avut și meciul de Cupă de la Gepiu, plus acesta pe o căldură infernală, dar băieții au răspuns foarte bine. Sunt mulțumit de ei, iar de luni reluăm antrenamentele pe plan local", a spus Radu Anca, "principalul" divizionarei a treia.

Formații:

Zăbrani: Mureșan (30 Miclean, 75 Șoltesz) – Cl. Filip, Bier, Pașcu, Tomuț – Francescu, Simion – Măgulean, Zele, Dragu – Cioanca. Au mai jucat: Topai, Edu, Adam, Ad. Popa.

Cermei: Gârlea – Rogojan, Varga, Dolga, Lupșe – Mager, Mihuța, Prună, Vlad – Matiș, Capătă. Au mai jucat: Nistor, Bulza, Polgar, Deta, Sztulianek, Pușcașu (fundaș de 18 ani venit din Italia).



PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL ZĂBRANI SUSȚINE CLUBUL SPORTIV VICTORIA